O săptămână mai altfel

Săptămâna aceasta am avut zilnic vizitatori, pe care i-am primit cu brațele deschise. Sute de preșcolari și școlari ne-au trecut pragul zilele acestea, în speranța de a-i cunoaște și de a se împrieteni cu pompierii locali. Copiii s-au bucurat să vadă tehnica de intervenție și să afle secretele care îi fac pe pompieri supereroi.

Pe lângă cei mici, studenții Facultății de Inginerie din cadrul UTCN Baia Mare, au participat la o sesiune de informare și documentare referitoare la modul de operaționalizare și intervenție în caz de accidente SEVESO, alături de personalul de specialitate din cadrul inspectoratului nostru. Masteranzilor le-au fost prezentate, atât autospeciala de primă cercetare și evaluare CBRN, cât și echipamentul individual de protecție.

Noi am rămas măguliți de toată afecțiunea și aprecierea lor, și ca de fiecare dată, prezența copiilor ne-a înseninat ziua.

Dragi prieteni, așteptăm să vă revedem, cu aceleași zămbete molipsitoare, având mereu întrebări fără răspuns și cu aceeași dorință de a deveni și voi salvatori într-o zi.