Final de carieră
Col. Balaș Sergiu
După o frumoasă și îndelungată carieră militară, colegul nostru, Colonelul Balaș Sergiu, trece în rezervă cu drept de pensie.
Cariera militară a început-o mai devreme, însă în anul 2007 s-a alăturat echipei Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Gheorghe Pop de Băsești" al județului Maramureș, fiind încadrat în serviciul de prevenire. Începând cu data de 01.11.2016, până în prezent, a condus cu profesionalism Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților.
Dincolo de rigoarea militară și de miile de ore dedicate siguranței comunității, Colonelul Balaș Sergiu lasă în urmă o moștenire prețioasă, fiind un profesionist desăvârșit, muncitor, implicat și mereu orientat către soluții. A fost un model autentic pentru generațiile mai tinere de colegi, cărora le-a insuflat încredere și inspirație prin puterea propriului exemplu. Recunoscut de toată lumea pentru optimismul său molipsitor, indiferent de cât de grea era ziua, avea mereu la îndemână o vorbă bună, un zâmbet și, mai ales, o poantă de calitate care reușea să descrețească frunțile tuturor.
În cadrul scurtei ceremonii de astăzi, conducerea inspectoratului a transmis felicitări colegului nostru pentru întreaga carieră, mulțumiri pentru fiecare zi petrecută în slujba cetățenilor, pentru devotament și profesionalism și pentru atmosfera caldă pe care a creat-o în echipă.
Vă dorim ca noua etapă a vieții, cea de rezervist, să fie lungă, liniștită, plină de sănătate și bucurii alături de cei dragi. Să nu uitați să ne mai vizitați, pentru că o glumă bună își va găsi mereu locul în colectivul nostru!
Felicitări pentru întreaga carieră și pensie lungă!

