Cu viața mea apăr viața

Concurs cu tematică de protecție civilă-etapa județeană

Spiritul civic și curajul s-au întâlnit astăzi în sala de sport a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare, gazda etapei județene a concursului cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața”.

Evenimentul a reunit tineri dedicați, dornici să contribuie la siguranța comunității, prin gestionarea corectă a potențialelor situații de urgență. Au concurat 6 echipaje de elevi din ciclul liceal și 7 de nivel gimnazial.

Dincolo de trofee, obiectivul principal este dezvoltarea abilităților de protecție civilă. Elevii învață să își păstreze calmul, să acorde primul ajutor și să acționeze eficient în cazul unor dezastre naturale sau situații de urgență, devenind astfel exemple de urmat în școlile și familiile lor.

Echipajele și-au testat cunoștințele și rezistența în cadrul a trei probe riguroase:

Probă teoretică: Verificarea cunoștințelor generale de protecție civilă, riscuri, măsuri de protecție și reguli de prim ajutor.

Transportul asistat al unui accidentat pe targă: O probă contra-cronometru care necesită coordonare perfectă.

Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat: Testarea orientării și a stăpânirii de sine în condiții de vizibilitate redusă.

Deși clasamentul reflectă performanța tehnică de moment, adevărata victorie este pregătirea pe care acești tineri au dobândit-o prin muncă și antrenament.

Felicitări tuturor elevilor pentru curaj și disciplină! Un gând de recunoștință se îndreaptă către cadrele didactice coordonatoare, a căror muncă și implicare transformă aceste lecții teoretice în competențe vitale.

Clasamentul Competiției

Nivel Gimnazial:

• Locul I: Școala Gimnazială ”Octavian Goga” Baia Mare

• Locul II: Școala Gimnazială ”Nicolae Bălcescu” Baia Mare

• Locul III: Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare, echipaj 1;

Liceul Tehnologic "Traian Vuia" Tauții Magherauș;

Școală Gimnazială "Regina Elisabeta", cu două echipaje;

Nivel Liceal:

• Locul I: Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare

• Locul II: Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare

• Locul III: Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Liceul Tehnologic Transilvania;

Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu;

Liceul Tehnologic "George Barițiu" .

Felicitări tuturor participanților! 

Accesați noua variantă a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro sau descărcați aplicația de mobil DSU, care oferă informații extrem de utile despre prevenirea sau modul de reacție în cazul producerii unor situații de urgență și este disponibilă gratuit din App Store și Google Play.

  

Compartiment Informare și Relații Publice