Cu viața mea apăr viața

Azi a fost despre echipă.

Asta ne-au demonstrat concurenții de astăzi, participanți la competiția cu tematică de protecție civilă ”Cu viața mea apăr viața”.

Tot în echipă am lucrat și noi, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean și cu bunele noastre gazde de la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” Baia Mare, cu sprijinul Serviciului de Ajutor Maltez Baia Mare și al Crucii Roșii-Filiala Maramureș.

Elevii din școlile gimnaziale și licee au avut oportunitatea de a-și consolida cunoștințele și deprinderile în situații de urgență și de a-și îmbunătăți munca în echipă. Ei au susţinut proba teoretică, deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat şi transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe o distanţa de 50 m.

La finalul concursului elevii au primit cupe, diplome și câteva surprize dulci oferite cu drag de un operator economic din Mireșu Mare.

Clasamentul competitiei se prezintă astfel:

GIMNAZIU

Locul I - Școala Gimnazială "Octavian Goga" Baia Mare

Locul II - Școala "Mihail Sadoveanu" Baia Mare

Locul III - Școala cu clasele I-VIII "Traian Vuia" Tăuții Măgherăuș

Mențiune - Școala Gimnazială "Dimitrie Cantemir" Baia Mare. 

 

LICEU

Locul I - Colegiul Economic "Nicolae Titulescu" Baia Mare

Locul II - Colegiul Național "Mihai Eminescu" Baia Mare

Locul III - Liceul Teoretic "Emil Racoviță" Baia Mare.

Felicitări tuturor celor implicați, atât profesorilor coordonatori, pentru consecvență, cât și elevilor pentru munca depusă și ambiția lor.