Pregătiri pentru etapa județeană a concursurilor profesionale SVSU-SPSU
După cele 7 etape zonale desfășurate primăvara aceasta în județul nostru, în care pompierii voluntarii maramureșeni și-au demonstrat abilitățile profesionale, avem lista celor 7 echipaje ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență calificate la etapa județeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență.
La începutul lunii iunie, la linia de start a etapei județene se vor alinia cei mai buni dintre cei buni:
· SVSU Ardusat
· SVSU Coaș
· SVSU Cupșeni
· SVSU Dumbrăvița
· SVSU Remeți
· SVSU Săcel
· SVSU Vișeu de Jos
Această competiție va desemna echipa care va reprezenta cu mândrie județul Maramureș la etapa națională. Pe lângă aceasta, SVSU Recea, campioană națională en-titre de anul trecut, are biletul asigurat direct în finala din acest an, unde își vor apăra titlul!
Îi încurajăm pe toți participanții să profite de fiecare zi rămasă pentru antrenamente. Concurența va fi extrem de strânsă, secundele vor face diferența, iar miza este uriașă!
Mult succes tuturor echipajelor și fie ca cei mai rapizi și mai bine pregătiți să câștige!
Compartiment Informare și Relații Publice





