La final de carieră

"Ne vom aminti mereu de tine cu bucurie, noi, colegii cu care ai început activitatea, ne va lipsi caracterul tău și bunătatea ta de om! Ne leagă multe amintiri plăcute de-a lungul anilor de serviciu, multe intervenții terminate cu succes!"

"Îți mulțumim că ai avut răbdare cu noi și ai reușit din niște copii să faci pompieri, pe care să te poți baza la intervenții! Iți dorim multă sănătate și fericire și ai respectul nostru pentru toată cariera!"

”Camarade, ai stins nenumărate incendii, ai parcurs ture dificile și ai dus greul cu capul sus. Ai fost și rămâi unul de-al nostru! "

Acestea sunt doar câteva dintre mesajele pe care pompierii Secției Fărcașa le-au adresat colegilor care azi s-au retras din activitate, dar care vor rămâne mereu parte a familiei și un model de urmat pentru cei rămași în serviciu.

După două decenii de activitate militară, plt. adj. șef  POP Iustin, șef gardă intervenție și plt. adj. șef ACHIM Daniel, și-au luat astăzi la revedere de la camarazi, alături de care au petrecut ani în slujba comunității și de care îi leagă momente unice. Si-au lăsat uniforma în cui, dar și-au păstrat spiritul de salvator, care nu se pierde așa ușor.

Vă dorim pensie lungă și ani mulți și fericiți în viața civilă!

  

Compartiment Informare și Relații Publice