Intervenție de amploare a pompierilor băimăreni pentru stingerea unui incendiu izbucnit în zona ”Craica”

În cursul acestei nopți, 07.10.2026, în jurul orei 04:00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe strada Păltinișului din municipiul Baia Mare, în zona Craica.

La sosirea primelor echipaje, arderile se manifestau violent la mai multe locuințe improvizate și material combustibile. Misiunea a fost una dificilă, cantitățile mari de materiale combustibile depozitate în zonă, precum și intensificările vântului care au favorizat propagarea rapidă a flăcărilor, au contribuit la complexitatea misiunii de stingere.

Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență și limitarea propagării flăcărilor la alte construcții din apropiere, s-a intervenit pe trei sectoare distincte, fiind mobilizate capabilități numeroase. Peste 30 de pompieri au intervenit cu 7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 echipaje de prim ajutor SMURD. Totodată, au fost solicitate în sprijin autoritățile publice locale, care au suplimentat mijloacele de la fața locului cu  2 cisterne pentru alimentare cu apă și 2 utilaje de intervenție. O altă autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Serviciului Privat pentru Situații de Urgență Italsofa, a acționat în sprijinul pompierilor militari.

Suprafața totală afectată a fost estimată la 1 hectar. După lichidarea incendiului, echipajele operative au acționat la fața locului și pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

În urma cercetărilor efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de izbucnire a focului, s-a constatat că incendiul a fost provocat printr-o acțiune intenționată.

 

Compartiment Informare și Relații Publice