În siguranță de Paște
Sărbătoarea Învierii este un moment unic în calendarul creștin, o perioadă de profundă introspecție, când ne pregătim să primim bucuria biruinței asupra morții și ne umplem inimile de speranță.
Deoarece ne dorim ca momentele petrecute alături de cei dragi să nu fie umbrite de evenimente neplăcute, vă recomandăm să respectați câteva măsuri importante de prevenire a situațiilor de urgență.
În cadrul manifestărilor religioase, ocazionate de această mare sărbătoare creștină, se preconizează un aflux mare de credincioși care vor trece pragul bisericilor. Reamintim măsurile de apărare împotriva incendiilor care trebuie respectate, atât în cadrul manifestărilor religioase, cât și în propriile locuințe:
• accesul persoanelor în incinta lăcașului de cult se va face în limita capacității construcției;
• se va asigura marcarea vizibilă a ieşirilor şi menţinerea liberă a căilor de acces;
• pe timpul slujbelor religioase ușile de acces/evacuare vor fi menținute în poziție deschisă;
• dotarea lăcaşurilor de cult cu mijloace de intervenţie pentru stingerea incendiilor şi menţinerea acestora în stare de funcționare;
• parcarea autoturismelor se va face astfel încât să nu se blocheze hidranții și accesul autospecialelor de intervenție;
• lumânările și candelele vor fi fixate într-un suport special, realizat din material incombustibil și amplasate la distanță de perdele, ornamente sau alte materiale combustibile.
Aceastea vor fi stinse pe timpul nopții sau când nu pot fi supravegheate.
• Evitați folosirea aparatelor electrice sau a mijloacelor de încălzire defecte sau cu improvizații;
• Evitați suprasolicitarea prizelor și utilizarea instalațiilor electrice improvizate;
• Supravegheați cu atenție prepararea mâncării și nu lăsați aragazul nesupravegheat;
Dacă petreceți timp în natură:
• nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu sau pe timp de vânt;
• prepararea hranei prin utilizarea focului deschis, în zonele de agrement, se face numai în
locuri special amenajate, în condiții și la distanțe de siguranță care să nu permită
propagarea focului la construcții, culturi agricole, păduri sau alte vecinătăți;
• înainte de plecare stingeți focul și acoperiți cenușa cu pământ.
În cazul izbucnirii unui incendiu, ajutați copiii și persoanele în vârstă și evacuați-vă cu calm și în ordine din clădire, anunțați imediat evenimentul la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112.
Asigurați-vă că supravegheați copiii în această perioadă și că persoanele vulnerabile din jurul dumneavoastră se află în siguranță în propria locuință.
Pentru noi, pompierii, menținerea unui climat de siguranță și prevenție, răman obiectivele principale și în această perioadă.
Pompierii maramureșeni vă urează sărbători liniștite!
Compartiment Informare și Relații Publice