În mijlocul activităților din Săptămâna Protecției Civile

Ziua 5

Cea de-a cincea zi a Săptămânii Protecției Civile a adus noi acțiuni menite să consolideze siguranța comunității noastre. Accentul a fost pus pe instruirea riguroasă și pe demonstrațiile practice, esențiale în gestionarea eficientă a situațiilor de urgență.

La Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, colegii noștri au desfășurat o amplă sesiune de informare și instruire dedicată cadrelor medicale. Teoria a fost rapid pusă în practică printr-un exercițiu de evacuare, menit să testeze timpii de reacție și procedurile interne. În paralel, Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au simulat intervenții similare în raioanele lor de interventie.

Pompierii Detașamentului Sighetu Marmației și ai Sectiei Vișeu de Sus au ieșit din unități pentru a fi aproape de cetățeni, captivând publicul, în special pe cei mici, cu exerciții demonstrative și prezentări ale tehnicii de intervenție.

Nu ratati întalnirea de mâine cu colegii Stației de Pompieri Borșa care vă invită sa fiți prezenți de la ora 11, în parcarea din spatele magazinului Profi.

Vă așteptăm să descoperiți tainele meseriei de salvator și să învățați cum să reacționați corect în fața pericolului. 

Paza bună trece primejdia rea!