Competiții sportive în cadrul Cupei 13 Septembrie

În prag de 13 Septembrie am lăsat pentru câteva ore echipamentele de intervenție și am îmbrăcat tricourile de concurs. Ca în fiecare an, competițiile sportive au dat startul festivităților, bucurandu-ne și în acest an să-i avem alături și pe colegii din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională.

​Masa de joc s-a încins la propriu la competiția de tenis de masă. S-a jucat la intensitate maximă, cu schimburi rapide de mingi, dar mai presus de orice s-a simțit bucuria reală de a fi împreună și de a face mișcare.

​Pasionații „sportului minții” și-au dat întâlnire la tabla de joc. A fost liniște, concentrare maximă și mutări calculate. Aici strategia și experiența au făcut diferența.

​Punctul culminant a fost, fără îndoială, Cupa „13 Septembrie” la minifotbal. Un turneu mult așteptat, spectaculos, în care dăruirea a fost la ea acasă. Anul acesta, în competiția internă, râvnita cupă a fost adjudecată de colegii de la Secția de Pompieri Fărcașa. 

Poate ca scorurile se uită, dar atmosfera frumoasă și timpul petrecut împreună rămân adevăratele trofee ale acestor zile.

​Felicitări tuturor participanților și mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi! 

 

Compartiment Informare și Relații Publice